Amintiri de departe

Mă întorc spre acasă cufundat în gânduri. Am fost plecat pe alte meleaguri o săptămână si amintirile de acolo nu-mi dau pace. Mai arunc câte o privire plictisită spre cartierul atât de cunoscut şi îmi dau seama că locurile au început să mă calce pe nervi. 'Nu prea e recomandat să te întorci după ce pleci afară' - îmi zic. Parcă fiecare lucru care înainte doar mă deranja niţel acum mi se pune pe creier şi nu mai se mai dă jos. Arunc o privire nervoasă unui individ care mă agasează cu o manea dintr-un telefon. 'Cine puii mei a mai inventat mp3-ul pe mobil?'- o întrebare care mă face să calc într-o pungă de gunoi aruncată de la etaj. Continui meditaţia şi ajung la concluzia ca micul concert de vioară izvorât dintr-un Stradivarius afară m-a făcut mai puţin tolerant cu muzica ce izvorăşte din toate telefoanele. Nu sunt eu dus prea des la muzică clasică, însă în Italia pe care am vizitat-o parcă totul se potrivea la locurile ce mi se descopereau privilor. La fel şi Toamna ascultată pe străduţele din faţa Domului din Milano, cantată la 2 acordeoane care semănau atât de mult cu viori...Doamne ce încântare pentru urechi...acolo parcă te simţi mai bun şi mai înclinat către spiritualitate... Ocolesc graţios ditai grămada de coji de seminţe ce imi ameninţă talpa bocancilor. Ridic privirea să văd cine a muncit atâta la aranjarea artistică pe caldarâm şi o cobor imediat după ce o surprind pe cea din ochii tinerilor cu blană pe glugă care aşteaptă motive să o mai tragă cuiva. Parcă mi-e dor de oraşul unde n-am auzit nici un claxon sau o înjurătură... Oftez, trag fesul pe ochi mai tare, bag mâinile în buzunar şi-mi zic: 'trebuie să plec...'

La cat mai multi ani buni...

Stă în firea noastră ca la fiecare sfârşit să facem un bilanţ şi apoi să ne uităm în viitor cu speranţa că va fi mai bine. Asta înseamnă că încă mai putem visa, că încă mai avem ceva de îmbunătăţit în noi sau în ceilalţi. Privesc şi eu în urmă şi văd şi încercări dar şi lucruri bune, emoţii dar şi clipe de neuitat petrecute alături de prieteni, un an în care am creat noi vise dar în care am şi pierdut din ele.... Şi sper şi eu ca anul care a început să îmi aducă ceea ce îmi lipseşte în viaţă...lucru care ţi-l doresc şi ţie drag vizitator....

In cautarea Craciunului de vis...

După cum ştiti, n-a prea fost zăpadă de Crăciunul lui 2006. Aşa împreuna cu o Gaşcă am pornit în căutarea aceluiaşi colţ de ţară unde niciodată zăpada nu ne-a trădat. Şi spre bucuria mea am găsit-o. Zăpada adică. Însa uitasem să facem comandă de soare. Care nici că şi-a arătat faţa. Adică şi-a arătat, însă eu am clipit chiar atunci şi l-am ratat. Glumesc...a fost soare muuult mai mult, adică vreo 15 minute, perioadă când alergam ca disperatul sa-mi pun bocancii şi să ies la pozat ...bineînţeles în timp ce restul râdeau.... Dar a meritat zic eu. Tu ce zici?

Folclorul - balet

La sfârşitul lui iulie a poposit la mine în oraş ditamai concursul folcloric - şi internaţional pe deasupra. Probabil mulţi aţi strâmbat deja din nas ... folclor? Beah.... Cei care aţi ştiut şi nu v-aţi dus aţi pierdut...vă arăt mai jos ce ;) Eu am ajuns şi n-am regretat. Au fost impresionante dansurile naţionale ale altor ţări, iar câştigătoarea detaşată în ochii publicului a fost Ucraina... De ce Ucraina? Judecaţi şi voi...

Drum in fata...privirea in spate...

Disclamer: contrar aparentelor, acesta nu va fi un post optimist... Am avut cea mai tare vara din cate au trecut pe langa mine. Din 6 saptamani cred ca am stat doar una acasa, zile adunate cap la cap. Sambata noapte n-am mai petrecut-o in patul propriu tot de atunci... Asta e un lucru bun nu? M-am uitat pe sutele de poze facute, poate gasesc printre ele si cateva fotografii ... mare greseala. M-au napadit amintirle. De-abia uitasem, si mi-am adus aminte ce bine e ca sa te scoli in fiecare dimineata stiind ca ziua ce sta inainte va fi diferita intr-un mod placut fata de cea de ieri. In fata zile programate: maine voi merge, voi vizita, voi vedea ce n-am mai vazut. In spate tolba plina care deja geme de amintiri ne-reamintite. A fost frumos. Dar s-a terminat. In fata se strang probleme ce striga ca vor rezolvate. In fata zile identice isi pierd identitatea. Oare ce voi face maine? Ce am facut si azi si ieri...parca nici faptul ca am meseria pe care mi-am dorit-o nu mai e deajuns... Cei din jur nu inteleg. Ei imi spun: cum poti fi trist cand ai fost peste tot? Nici eu nu inteleg prea bine...insa e ceea ce simt...un fel de sindromul de luni dimineata, dar dupa 6 saptamani de concediu... Trag linie si vad ce-am castigat: o puzderie de amintiri, un hobby ce vroia descoperit, si mai ales un prieten. Nu-i rau deloc. Asa ca trag aer in piept si-mi zic: la drum! Cu siguranta maine va fi mai bine...