Drum in fata...privirea in spate...

Disclamer: contrar aparentelor, acesta nu va fi un post optimist... Am avut cea mai tare vara din cate au trecut pe langa mine. Din 6 saptamani cred ca am stat doar una acasa, zile adunate cap la cap. Sambata noapte n-am mai petrecut-o in patul propriu tot de atunci... Asta e un lucru bun nu? M-am uitat pe sutele de poze facute, poate gasesc printre ele si cateva fotografii ... mare greseala. M-au napadit amintirle. De-abia uitasem, si mi-am adus aminte ce bine e ca sa te scoli in fiecare dimineata stiind ca ziua ce sta inainte va fi diferita intr-un mod placut fata de cea de ieri. In fata zile programate: maine voi merge, voi vizita, voi vedea ce n-am mai vazut. In spate tolba plina care deja geme de amintiri ne-reamintite. A fost frumos. Dar s-a terminat. In fata se strang probleme ce striga ca vor rezolvate. In fata zile identice isi pierd identitatea. Oare ce voi face maine? Ce am facut si azi si ieri...parca nici faptul ca am meseria pe care mi-am dorit-o nu mai e deajuns... Cei din jur nu inteleg. Ei imi spun: cum poti fi trist cand ai fost peste tot? Nici eu nu inteleg prea bine...insa e ceea ce simt...un fel de sindromul de luni dimineata, dar dupa 6 saptamani de concediu... Trag linie si vad ce-am castigat: o puzderie de amintiri, un hobby ce vroia descoperit, si mai ales un prieten. Nu-i rau deloc. Asa ca trag aer in piept si-mi zic: la drum! Cu siguranta maine va fi mai bine...