Dupa multa vreme am ajuns din nou la teatru. Noroc cu prietenii. Si n-am regretat deloc. Au fost clipe dintre cele mai placute. O piesa buna, o comedie: Moartea lui Eskrokov. Am facut si poze. Au iesit...dezastru. Asa ca am revenit. Si pentru piesa, si pentru fotografii.
A doua oara am fost pe pozitii. Stiam cum se misca actorii pe scena. Stiam momentele cheie. Stiam problemele cu lumina prea concentrata. Dar eu m-am concentrat mai tare. Si ne-auzit dintr-un colt le-am executat. Fotografiile. Pe muţeşte. Adica fara blitz. Am zis că de data asta o sa fie extraordinare. Asta până când o mână neprietenoasă m-a bătut pe umăr şi o voce identică mi-a comunicat că n-am voie să filmez. Eu am zis că fac poze. Ea mi-a zis ca nici poze n-am voie să fac. Pe lângă mine se filma cu telefonul şi se făceau poze cu blitz. Dar m-am conformat. Nu era momentul de intrat în dispute. Chiar nu era.
Aşa că vă ofer imagini din jumătate de piesă. Sau un sfert. Oricum o bucăţică. Sper să vă placă.
PS spre ruşinea mea nu ştiu cum îl cheamă decât pe actorul din rolul principal. Cristian Gheorge.
Mă uit în jur şi mă uit la mine şi încerc să înţeleg de ce Crăciunul aduce cu el schimbari în felul cum simţim sau gândim. Unii îl privesc ca o buna ocazie de a sta cu familia, alţii se bucură de zilele libere. Unii încă mai speră că vor găsi sub brad dovezi ale sentimentelor altora, alţii simt un fior care se strecoară în inimă în timp ce privesc spre brazii luminaţi din casele altora. Pentru unii este cea mai frumoasă zi din an, alţii s-au săturat de toată falsitatea afişată şi îşi descreţesc frunţile inventariind succesele de sfârşit de an sau sticlele goale ce se strâng tacute în colţ.
Eu am avut ocazia de a admira încă o dată frumuseţi neîntâlnite, să-mi aduc aminte de frumuseţea fulgului de zăpadă şi să-mi plec capul mulţumitor în faţa unui cadou de nedescris.
Prin preajma Crăciunului una bucată Primărie s-a gandit ca trebuie să justifice nişte bani şi a chemat oameni din tooot judeţul să presteze tradiţii populare. Lucru frumos de altfel, dacă tradiţiile chiar ar reprezenta realitatea. Însă totul s-a transformat într-un fel de bâlci unde atât adulţi cât şi copii s-au îmbrăcat în haine scoase de la naftalină şi au încercat să încânte auditoriul lipsă.
De ce lipsă? Pentru că nu s-a făcut nici un fel de publicitate super evenimentului. Pentru că era foarte frig. Pentru că tradiţiile populare nu mai reprezintă pentru mulţi decât nişte ciudăţenii vechi care merită uitate.
Iar bomboana de pe tort a fost aşteptarea în frig, adulţi şi copii, pentru ca să-şi facă apariţia unul super fericit care a considerat că merită aşteptarea atâtor suflete.
Enjoy!
Un inceput de drum cu un prea incantator DS. Iar primul model doar el stie cat l-am terorizat.. :) Probabil se gandea la vremurile cand era linistit...