Jurnal de calatorie: Budapesta (I)

Care este primul lucru care va trece prin cap cand auziţi: ”Budapesta”? Eu mă gândesc mereu că este capitala României...ah, pardon, a Ungariei. Ungaria? Adica unguri? bozguri? din ”ăia”? Nu... niciodată nu mi-au plăcut generalismele, aşa că am căscat ochii mari din autocar ca să văd capitala. Auzisem aşa, puţin, că este frumoasă, că merită vizitată, dar nu întelegeam de ce iniţial...vedeam aceleaşi blocuri ca la noi, aceleaşi gri-uri, adevărat - mai puţină mizerie, asta până când am ajuns în centru... Vai mamă! Castele şi lumini, poduri (plural, da?) peste Dunăre unul mai arătos şi mai diferit decât altul, Bastionul Pescarilor, Parlamentul, Palatul Domnesc, Citadela şi câte şi mai câte...toate se arătau ochilor mei si deja degetul îmi juca pe declanşator... Frumoasă Budapesta, civilizaţi oamenii, curat cel puţin în centru, poate reuşesc să arăt câte ceva în pozele următoare...

Următorul popas: Nemţia...

Promised land

Am fost în ţinutul mult lăudat pe forumurile de foto...în zona Bran-Moeciu, primăvara, conditii nemaipomenite de fotografiere, ar trebui sa am tolba plină de vederi... da da, am avut timp exact 4 ore în 6 zile pentru a captura putin din frumuseţea locurilor... N-a ieşit ce aş fi vrut, dar la cat de căcăcioasă este ziua de azi pentru mine, poate reuşesc să alung măcar un rid de pe faţa ta, cititorule...măcar atât...

Prietenii mei...

Mi-ar plăcea...mi-ar plăcea să pocnesc din deşte şi să-mi strâng aproape toţi prietenii ce i-am avut... din copilărie şi până acum... o dată pe an... Mi-ar plăcea să-i văd laolaltă, în jurul unei mese, ca şi cum timpul nu ne-a despărţit, ca şi cum drumurile nu s-au separat, ca şi cum zâmbetele nu s-au uitat... împreună zic, măcar pentru o oră. Şi, veseli, să sporovăim, să ne aducem aminte, să facem alte lucruri, de care să ne aducem aminte, data viitoare. Ar fi ceva, nu? Locul....locul l-am găsit...

Ganduri de toamna

Mi-a atras atenţia un prieten că s-a cam pus praful pe blogul ăsta. Ştiam că are dreptate. Am mai pus poze dincolo, în proiectul prezentat mai jos, iar serii mai lungi nu am făcut. Şi probabil n-aş fi postat nici azi, dar m-au stârnit nişte cuvinte de pe alt blog...vă dau adresa la sfârşit. Mă uit că a trecut o vară de la ultima postare. O vară în care am am urcat munţi, dar am cunoscut şi adâncimi, în care am chiuit de bucurie, dar am şi oftat plin de tristeţe. A venit deci toamna, şi-am început un alt drum, de fapt acelaşi drum, din nou. E bună toamna, îmi dă de treabă, mă-mbată în culori şi forme, mă ţine ocupat şi-ncep să uit de ce-am chiuit, de ce-am oftat. Deci, înainte zic, spre alte locuri, spre alte lucruri ce vor trece tăcut în pagina cu amintiri. Iar linkul de la care a plecat totul e aici

Photo-a-day project

De câtva timp am început un nou proiect legat de foto. Este modalitatea prin care încerc ca o dată pe zi să pun doar o fotografie, fără cuvinte sau ceva în plus, de preferinţă făcută în ziua respectivă. Ştiu că nu va fi posibil zilnic, dar vă invit să aruncaţi un ochi, cine ştie, poate găsiţi lucruri frumoase. De mult încerc să surprind felul în care natura şi industrialismul se contopesc la 2 paşi de mine. Cu speranţa că o să revin cu un adevărat articol din zonă, cam asta a ieşit.

Trecuturi...

Salut! Salut omu'! Ce mai faci? Bine/asa si asa... Cum o mai duci? E ok/sa-mi bag bip in .... Mai esti cu...? da/nu. La ce facultate/unde mai muncesti? Pai acolo/dincolo... [Pauza] Mai tii minte....? Da, chiar mah, ce nebuni eram... Hai ne mai vedem! Sigur. Pare cunoscut dialogul de mai sus? Sunt cuvintele pe care le-ai spus prietenului tău cel mai bun din liceu/facultate sau cu care băteai mingea în faţa blocului, prieten pe care nu l-ai mai văzut de 10-20-30 de ani. Şi lucrurile pe care ai fi vrut să i le spui din tot sufletul îţi dai seama că de fapt sunt puţine si nu prea mai au conţinut. Cel cu care te înţelegeai doar din priviri se uită ca un străin şi nu te poţi abţine să te gândeşti...'ce s-a schimbat'. Trist oare ce spun? Ar fi, dacă nu ar fi atât de natural totul şi dacă n-ai şti că tu de fapt te întorci de la o bere lângă o pizza cu noul tău cel mai bun prieten. Trecutul e trecut, iar acum contează prezentul. Corect nu?

Sindroame

Sunt mai iritabil. E normal, e sindromul intorsului acasă după ce am văzut normalitatea la alţii. Mă calcă pe nervi lucruri pe care înainte le ignoram complet şi nu mai am răbdare cu alte lucruri. Aste e bine presupun...văd lucruri care înainte treceau pe lângă mine...